Ca literatura are o dimensiune semiotica prin valoarea denotativa pe care o comporta este un truism. Ca literatura reprezinta un tip aparte de comunicare este iar evident. Acest tip special de comunicare este ceea ce R. Jakobson a numit literaritate, adica „ ceea ce face specificitatea textului literar.” Tot Jakobson mentiona ca, „Obiectul stiintei literare nu este literatura, ci literaritatea, adica ceea ce face dintr-o opera data o opera literara”; sau mai precis, tot cu cuvintele lui Jakobson, literaritatea reprezinta „transformarea cuvintului in opera poetica si sistemul de procedee ce efectueaza aceasta transformare”.

Din perspectiva lui R.Jakobson, Literaritatea este situata la nivelul lingvistic al textului, ca rezultat al actiunii functiei poetice a limbajului, care directioneaza atentia asupra formei mesajului, prin „proiectarea principiului de echivalenta de pe axa selectiei pe cea a combinatiei” (Cf. Scanteie, M., Introducere in semiotica, Editura Pygmalion, 1996, pp. 86-93).



Semiotica literara prefera modelul lui Charles Morris (1939) de dimensionare a semnului, astfel adaugind la dimensiunea strict sintactica a lui Jakobson, dimensiunile semantica si pragmatica, ceea ce duce la considerarea a „trei modalitati de literaritate: una sintactica, una pragmatica si una semantica.”

Grupul µ exprima o perspectiva retorica asupra literaturii si propune explicarea literaritatii pornind de la metabole si inlocuirea functiei poetice cu functia retorica.

Ce este metabola? Aristotel in Poetica sa, foloseste termenul cu sensul de „schimbare, tranzitie brusca intr-o actiune dramatica completa.” El identifica doua feluri de metabola rapida: peripetia si recunoasterea. in acceptiunea Grupului µ (retoricienii de la Liege), metabola reprezinta „orice schimbare a unui aspect oarecare al limbajului, conform, de altfel, cu sensul pe care il gasim in Littré”. Astfel, metabola poate capata un sens analog celui de „metafora”, inteles ca „model” al tuturor tropilor (ce reprezinta tot niste „intorsaturi”). Metabolele produc „opacitatea” textului, ele manifesta calitatea comuna tuturor figurilor retorice ... tendinta lor de a ne face sa percepem discursul insusi si nu numai semnificatia lui” (J. Derrida).