Etica normativa este componenta eticii care face legatura intre meta-etica si etica aplicata. Aceasta are ca obiect studiul marilor teorii si doctrine etice, definind un set de norme in care trebuie sa se incadreze actiunile umane. Etica normativa prescrie standardele care desemneaza caracteristicile bunei conduite, corecte si a relei conduite, gresite, putand fi privita si ca o cautare, o constructie a unui mecanism ideal de testare a comportamentelor corespunzatoare.
Regula de Aur este un exemplu clasic de principiu normativ: “Sa facem altora doar ceea ce dorim ca altii sa ne faca noua!” (intrucat nu vreau ca vecinul meu sa imi incalce proprietatea, este, deci, gresit ca eu sa o incalc pe a lui; intrucat vreau ca altii sa ma ajute atunci cand am un accident, este, deci, corect ca si eu sa ii ajut pe alti intr-o situatie similara).
Utilizand rationamente similare, oricine poate, teoretic, sa stabileasca daca o actiune este corecta sau gresita, astfel incat, pornind de la Regula de Aur, va fi o greseala a oricui sa minta, sa agreseze, sa lezeze, sa jigneasca sau sa ucida pe oricine altcineva. Regula de Aur este un exemplu fundamental de teorie normativa care stabileste un anumit principiu potrivit caruia pot fi judecate toate actiunile. Ipoteza cheie in etica normativa se refera, de fapt, la existenta doar a unui singur criteriu esential pentru conduita morala (Regula de Aur), din care decurge un singur set de reguli sau principii.
Exista trei abordari specifice eticii normative:
(i) teoriile virtutii;
(ii) teoriile datoriei;
(iii) teoriile consecintelor sau consecintionaliste (asa numitele “consequentalist theories”).
