Cat despre romantism, acesta este vazut mai mult ca „existenta“ decat ca forma. De fapt, nu e nicio incompatibilitate, in viziunea lui Edgar Papu, intre existenta si forma. „Trairea de la baza stilului constituie la el criteriul pertinent de diferentiere a curentelor literare“. De aceea, el nu accepta cunoscuta teza a lui Gustav René Hocke, din Manierismul in literatura. Alchimie a limbii si arta combinatorie esoterica. Contributii la literatura comparata europeana (trad. rom.: Bucuresti, Ed. Univers, 1977), privind manierismul generalizat, incercand o reabilitare a conceptului de baroc. Cercetatorul nostru recunoaste „coeficientul de manierism“ cuprins in epistema baroca, dar insista in a sublinia fondul de gravitate si de tragism al celui din urma, care il face ireductibil la simpla contorsiune a formelor sau la constiinta artificiului.
Considerand barocul ca stil de viata, cu existenta permanenta si cu o epoca de inflorire maxima, el nu intentioneaza o cuprindere integrala, oprindu-se atunci cand socoteste ca a inchegat contururi cat de cat unitare si cu semnificatie globala. Va insista, de aceea, in Barocul ca tip de existenta (1977), asupra caracterelor intensive ale stilului, fixand, cu temeiuri filosofice si artistice concrete, cateva dintre coordonatele principale: tragismul trairii, constiinta scindata, atitudinea defensiva, preocuparea pentru sporul de originalitate, ostentatia, cultul pentru semnul perlei si al oglinzii, obsesia interiorului, echivocul etc. Structura baroca apare, in comparatie cu alte stiluri, inepuizabila si infinita, confuza si insolubila din cauza antagonismului ireconciliabil al trairii, ca la Faust, Hamlet ori Don Juan, de pilda. Exegeza este implinita prin schitarea reperelor unei viziuni integrale a fenomenului ?i la noi, desi spiritul romanesc nu este baroc prin natura sa.
