Filozofia apare in istoria crestinismului doar in momentul in care anumiti crestini au luat pozitie fata de ea, fie ca sa o condamne, fie ca sa o absoarba in religia cea noua, fie ca sa o foloseasca in scopurile apologeticii crestine Termenul "filozofie" prezinta inca din aceasta epoca sensul de "intelepciune pagina", pe care il va pastra timp de secole. Chiar si in secolele al Xll-lea si al XIH-lea, termenii philosophi1 si sanctfl vor semnifica in mod direct opozitia dintre conceptiile despre lume elaborate de oameni lipsiti de lumina credintei si cele ale Parintilor Bisericii, care vorbesc in numele revelatiei crestine.
Nu este insa mai putin adevarat ca, foarte devreme, crestinismul a trebuit sa tina seama de filozofiile pagine si ca, potrivit temperamentului fiecaruia, crestinii cultivati ai primelor secole au luat atitudini foarte diferite fata de ele. Unii, care nu s-au convertit la crestinism decit destul de tirziu si dupa ce primisera o educatie filozofica greceasca, erau cu atit mai putin inclinati sa o condamne in bloc cu cit propria lor convertire le aparea mai curind drept evenimentul final al cautarii lui Dumnezeu, inceputa de ei cu filozofii.
Printr-un efect de perspectiva inevitabil, ginditorii pagini ai secolelor de dinaintea lor le apareau ca inscrisi deja pe drumul caruia crestinismul tocmai ii dezvaluise, in sfirsit, capatul. Dimpotriva, altii, pe care nici o nevoie speculativa nu-i impingea catre cercetarea filozofica, adoptau o atitudine hotarit negativa fata de niste doctrine care nu le trezeau nici un interes. Oricum, atita timp cit filozofia continua deci sa fie considerata o realitate distincta de credinta crestina, ramine posibil sa-i scriem istoria, adica istoria a ceea ce au gindit primii crestini despre ea.
