Finantele au aparut pe scena vietii social - economice, pe fondul dezvoltarii factorilor de productie si a relatiilor banesti, odata cu aparitia statului si instituirea fortei sale publice, adica la incidenta comunei primitive cu societatea sclavagista.
Finantele publice se manifesta ca .relatii de natura economica, a caror substantializare consta in formarea si utilizarea fondurilor banesti ale statului. Aparitia finantelor publice si dezvoltarea lor ulterioara si prezenta se incadreaza in procesul obiectiv al evolutiei societatii omenesti, avand la baza existenta a doua conditii indispensabile:
a)dezvoltarea relatiilor banesti, astfel incat sa fie posibila formarea si utilizarea resurselor statului in forma baneasca.
b)aparitia statului si amplificarea functiilor si a sarcinilor pe care acesta si la asuma – pentru indeplinirea carora sunt necesare, in mod firesc, importante resurse.
Luate impreuna, cele doua conditii au facut necesara si posibila aparitia finantelor publice, iar mentinerea si dezvoltarea lor reprezinta efectul interrelatiei dintre aceIeasi conditii.
Problemele referitoare la geneza, continutul economic functiile, rolul si evolutia relatiilor financiare in cursul dezvoltarii societatii omenesti formeaza obiectul de studiu al stiintei finantelor. Aceasta este astazi o stiinta economica distincta, care s-a conturat ca disciplina stiintifica independenta incepand cu deceniul patru al secolului al XIX-lea de ani de aparitia primelor elemente de finante.
Ca expresie a relatiilor generate de procesele mentionate, finantele au caracter istoric concret, intemeiat pe conditiile specifice ale fiecarei perioade a dezvoltarii economico-sociale si ale fiecarei tari. in virtutea acestui caracter, finantele evolueaza permanent si se perfectioneaza (se modifica) continuu, potrivit schimbarilor ce au loc in ansamblul relatiilor economico - sociale.
Astfel in primele stadii de existenta a oranduirii sclavagiste cand economia avea un caracter natural-inchis – finantele publice au avut o sfera restransa de manifestare intrucat:
- o buna parte a functiilor publice de conducere, justitie sau aparare erau onorifice, fara a fi remunerate;
- construirea templelor si a corabiilor, intretinerea armateIor si a curtilor, organizarea spectacolelor, rascumpararea prizonierilor si altele erau asigurate, indeosebi, pe calea prestatiilor si a darilor in natura Ia care erau obligati supusii statuIui sau pe calea tributurilor, a jafurilor si a trofeelor de razboi.
Manifestarea mai ampla a relatiilor financiare este strans Iegata de aparitia economiei de schimb odata cu care cetatenii si supusii statuIui sclavagist au fost obIigati sa participe la acoperirea necesitatilor publice si cu mijloace banesti.
Finante generale
label
Cursuri
calendar_month
2010-05-10, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
david adela