Studiul experimental al senzatiilor a constituit actul de nastere al psihologiei ca stiinta autonoma. Cercetarile experimentale au permis stabilirea locului si specificului senzatiilor in ierarhia celorlalte manifestari ale vietii psihice.

Dupa cum arata P. Popescu-Neveanu si Mihai Golu (1970) sensibilitatea nu este un fenomen in sine, izolat sau adaugat din afara la fenomenele si procesele naturale ci o functie, o proprietate obiectiv determinata. Functia sensibilitatii este conditionata de necesitati obiective de ordin biologic impuse de procesul adaptarii organismului la mediu. Asadar, senzatia trebuie sa fie abordata si analizata in cadrul functiei mai generale a sensibilitatii.

In ordinea evolutiei biologice functia sensibilitatii a aparut si s-a dezvoltat in conditiile interactiunii cu mediul ambiant si in masura in care organismul dezvolta capacitati de detectare, inregistrare si analiza a stimulilor externi. Functia sensibilitatii a aparut si s-a dezvoltat pe fundalul excitabilitatii.