Norma IAS 36 impune sa se contabilizeze o pierdere de valoare atunci cand valoarea contabila a unui activ este mai mare decat valoarea sa recuperabila. O pierdere de valoare trebuie contabilizata in contul de profit si cheltuieli, ca si o cheltuiala, si tratata ca o reevaluare negativa. Valoarea constatata trebuie apreciata ca valoarea cea mai mare dintre pretul de vanzare net a unui activ si valoarea sa de utilitate.
Pretul de vanzare net este marimea ce poate fi obtinuta din vanzarea unui activ, cu ocazia unei tranzactii in conditii de concurenta normala, intre parti bine informate si care isi dau acordul, dupa deducerea tuturor costurilor marginale directe de iesire.
Valoarea de utilitate este valoarea actualizata in urma aprecierii fluxurilor viitoare de trezorerie asteptate din utilizarea continua a unui activ si din iesirea sa, la sfarsitul duratei sale de utilitate. Pentru determinarea valorii de utilitate trebuie folosite: proiectarea fluxurilor de trezorerie construite pe ipoteze rationale si documentare, si o rata de actualizare inaintea impozitarii ce reflecta aprecierile actuale ale pietei valorii in timp a banilor si riscurile specifice activului, rata de actualizare nu trebuie sa reflecte riscurile pentru care au fost ajustate fluxurile de trezorerie viitoare.
Reluarea unei pierderi din perioade anterioare trebuie contabilizata daca, si numai daca, a avut loc o schimbare in aprecierile utilizate pentru determinarea valorii recuperabile, de la ultima contabilizare a unei pierderi de valoare. Totusi, aceasta pierdere de valoare nu este reluata decat in masura in care aceasta reluare nu conduce la constatarea unei valori contabile mai mare decat cea care ar fi fost determinata pentru acest activ, daca nici o pierdere de valoare nu ar fi fost contabilizata anterior.
