Angiospermele sunt cele mai evoluate si mai numeroase dintre toate grupele de plante ce populeaza pamantul. Sunt specii lemnoase sub forma de arbori si arbusti cat si ierboase anuale si perene, tipic terestre si numai secundar unele sunt adaptate la mediul acvatic sau mlastinos. Marea majoritatea sunt plante verzi, autotrofe, dar sunt si specii heterotrofe parazite si semiparazite, mixotrofe si insectivore.
Au corpul diferentiat in cele trei organe fundamentale: radacina, tulpina si frunze, formand un corm, ce reprezinta generatia sporofitica. Radacinile pot fi ramuroase, pivotante sau fasciculate. Ele provin intotdeauna din radicula embrionului si sunt persistente la dicotiledonate si efemere la monocotiledonate, cand pier si sunt inlocuite cu radacini adventive.
Tulpinile pot fi ramificate monopodial sau simpodial, de consistenta lemnoasa sau ierboasa, ce se pot ingrosa prin sporirea volumului celulelor corticale la monocotiledonate, sau secundar, din activitatea cambiului si felogenului, la monocotiledonatele si dicotiledonatele lemnoase. Tulpinile se dezvolta suprateran dar si subteran cand sunt metamorfozate in bulbi, tuberculi si rizomi. Cilindrul central este un eustel sau atactostel. Vasele lemnoase sunt trahee (vase perfecte), numai la cele primitive se intalnesc si traheide cu punctuatiuni areolate. Frunzele sunt macrofile de forme si marimi variate, simple sau compuse, penate sau palmate, petiolate sau sesile, intregi sau divizate, in general caduce dar si persistente. Sunt dispuse altern, opus sau verticilat. Unele s-au adaptat la alte functii decat cea asimilatoare si s-au metamorfozat in carcei, spini, urne, capcane, etc.
Increngatura magnoliophyta - Angiospermatophyta
label
Cursuri
calendar_month
2010-09-18, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
Conf. univ. dr. Mariana Arcuş