Instalatia electrica defineste un ansamblu de echipamente electrice interconectate intr-un spatiu dat, formand un singur tot si avand un scop functional bine determinat. In diversitatea cazurilor concrete, care pot fi luate in considerare, comun este faptul ca orice instalatie electrica presupune o serie de echipamente electrice, precum si interconexiunile dintre acestea, realizate prin diferite tipuri de conducte electrice.
Prin echipament electric se intelege, in general, orice dispozitiv intrebuintat pentru producerea, transformarea, distributia, transportul sau utilizarea energiei electrice. Aceasta ultima destinatie, reprezentand scopul final al intregului proces de producere, transport si distributie, defineste o categorie distincta de echipamente, denumite receptoare. Receptoarele electrice sunt dispozitive care transforma energia electrica in alta forma de energie utila.
Receptoarele electrice se impart in:
- receptoare de iluminat, cuprinzand corpurile de iluminat prevazute cu surse electrice de lumina;
- receptoare de forta, care pot fi electromecanice (motoare electrice, electromagneti, electroventile), electrotermice (cuptoare electrice, agregate de sudura) sau electrochimice (bai de electroliza).
Tipul receptoarelor electrice are o influenta majora asupra alcatuirii intregii instalatii din care acestea fac parte, determinand atat tipul si caracteristicile restului echipamentelor si conductele electrice, cat si tehnologia de executie.
In majoritatea cazurilor, receptoarele electrice nu sunt elemente izolate, ele fiind grupate pe utilaje cu destinatii tehnologice bine determinate. Ansamblul utilajelor si receptoarelor izolate care necesita alimentare cu energie electrica si concura la realizarea procesului de productie dintr-o hala sau intreprindere, face parte din echipamentul tehnologic al acestora.
Cand se fac referiri la anumite instalatii concrete, prin echipamentul electric al acestora se intelege totalitatea masinilor, aparatelor, dispozitivelor si receptoarelor electrice atasate instalatiei respective (sau utilajului respectiv). in aceasta acceptiune, esential este faptul ca suma de aparate, masini sau alte dispozitive care intra in compunerea echipamentului, reprezinta un tot unitar, cu o functionalitate bine determinata.