Electrocardiograma (ECG) reprezinta inregistrarea grafica a variatiilor de potential electric de la suprafata corpului generate de activitatea ritmica a miocardului. Din punct de vedere morfologic si functional, acesta este alcatuit din doua tipuri de structuri:
a) miocardul de lucru, constituit din majoritatea celulelor miocardice din peretii atriilor si ventriculilor, are un sistem de miofilamente contractile bine reprezentat, realizand cuplajul excitatie-contractie;
b) sistemul excito-conductor, evidentiabil doar prin metode electrofiziologice sau histologice, mult mai sarac in filamente acto-miozinice si cu o populatie diferita de canale ionice la nivelul membranei celulare, cu rol in generarea ritmica a potentialelor de actiune (PA) si transmiterea lor sincrona catre celulele miocardului de lucru.
La om, el este alcatuit din: nodul sino-atrial (NSA) (Keith-Flack) situat in vecinatatea confluentei venei cave superioare cu atriul drept, fasciculele Bachmann, Wenckebach si Torell, cai atriale de conducere preferentiala care unesc NSA cu nodul atrio-ventricular (NAV) (Aschoff-Tawara), situat la nivelul planseului atrio-ventricular; acesta se prelungeste in septul interventricular prin fasciculul His (fH), care dupa un scurt traiect se imparte in doua ramuri: dreapta si stanga. Ramura stanga se subdivide intr-un ram antero-superior si unul postero-inferior, continuandu-si traiectul la nivelul ventriculului stang. Prin diviziuni succesive, ramurile fH formeaza reteaua Purkinje (rP), care se distribuie pe suprafata endocardica a miocardului ventricular.
