Relatiile internationale constituie un subiect fascinant, intrucat vizeaza popoare si culturi de pe intregul glob. Anvergura si complexitatea interactiunilor care se stabilesc intre aceste popoare si culturi fac din relatiile internationale un domeniu deosebit de interesant, de incitant si mereu deschis unor noi si multiple investigatii, realizate din diferite unghiuri de vedere.
Termenul international a aparut la finele secolului al XVIII-lea, fiind pentru prima data uzitat de filosoful si juristul englez Jeremy Bentham. Notiunea provine din limba latina, de la intergentes, cuvant ce desemna relatiile dintre ginti. Aceste relatii erau fundamentate pe asa-numitul jus gentium (dreptul gintilor), ceea ce prin extrapolare a
devenit mai tarziu dreptul natiunilor.
Unii exegeti au vazut relatiile internationale, ca fiind apanajul unui grup restrans de cetateni, al unei elite, din care faceau parte sefi de stat, generali, diplomati. Definit in mod strict, campul relatiilor internationale cuprinde relatiile dintre guvernele lumii. Dar relatiile internationale vizeaza, deopotriva, si alti actori ce performeaza pe scena internationala sau actori interni. Mentionam aici organizatiile internationale, corporatiile multinationale, dar si simplii indivizi. Desi personalitatile politice si militare joaca un rol preeminent in afacerile internationale, aceasta realitate nu exclude participarea a altor numerosi cetateni. Astfel, Joshua Goldstein afirma, pe buna dreptate ca studentii unei facultati, precum si alti cetateni obisnuiti contribuie la realizarea relatiilor internationale, de fiecare data cand merg sa voteze la un scrutin, cand cumpara un produs si cand urmaresc stirile.
Fiecare individ are propria contributie, chiar daca minuscula, la infaptuirea relatiilor internationale. in schimb, relatiile internationale afecteaza si influenteaza in mod profund vietile studentilor si pe cele ale altor cetateni. Evolutia economiei mondiale, fluctuatiile economice la nivel global pot influenta modul in care, dupa absolvirea facultatii, fostii studenti pot obtine o slujba. Cu atat mai mult, un razboi de mare amploare poate avea repercusiuni majore asupra vietilor cetatenilor. Sunt acestea motive intemeiate care ne determina sa conchidem ca gradul de internationalizare a vietii cotidiene creste cu mare repeziciune. De asemenea, ameliorarea retelelor de comunicatii si transporturi a mijlocit si a facilitat contactele oamenilor simpli cu popoare, produse si idei de pe intregul glob.
Introducere in relatii internationale
label
Cursuri
calendar_month
2010-05-31, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
Hadrian Gorun