label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
1.1. Unitatea bio-psiho-sociala a individului uman Individul uman, omul, este un univers complex, greu , dificil, de definit , dat de integralitatea si unitatea dimensiunilor sale bio-psiho-sociale, relationala si interactionala; este o existenta care se construieste si devine fenomen ce se autocreeaza si se autodefineste; este o entitate bio-psiho-sociala, O unitate care se compune din dominante naturale, psihologice si sociale: naturalul si psihologicul sunt determinari materiale si spirituale, mentale si constituie invarianta, permanenta unor componente, iar socialul este dimensiunea care indica diferentierea dintre indivizii umani.

Individul uman, arata V.Pavelcu (1968), este plurideterminat in unitatea sa: ceea ce este biologic la om, este in acelasi timp psihic si social; ceea ce este psihic este natural si social; iar ceea ce este social este in aceiasi masura natural si psihic. P. Janet sustine ca omul nu se naste om, el devine om prin procesele fundamentale de integrare si socializare, procese prezente din preconceptie-conceptie-dezvoltare



1.2. Ereditatea – mediul –educatia.
In realizarea omului ca om participa o multitudine de factori: ereditari, naturali; mediul natural si social; educatia, prin care se infaptuiesc procesele de integrare si socializare
Ereditatea exprima capacitatea materiei vii de a transmite de la o gena la alta mesaje de specificitate: morfologice, fiziologice si biochimice de la ascendenti la descendenti in formarea codului genetic. Merita a fi subliniate cateva aspecte privind ereditatea:
mostenirea ereditara creeaza predispozitii si potentialitati si nu asigura o simpla transmitere a trasaturilor;
sunt cel mai bine cunoscute caracteristicile morfologice
si biochimice fata de cele psihice;
diversitatea psihica are si ea o dominanta ereditara, dar nu ramane numai la aceasta;
ereditarul nu se confunda cu congenitalul (natutivul)care contine si elemente dobandite dinaintea nasterii;
ereditarul se poate exprima in anumite momente de varsta, sau poate sta latent toata viata;
ereditatea da unicitate biologica ca premisa biologica pentru unicitatea psihica;
comporta cea mai mica incarcatura instinctiva ca forma de comportament;
ereditatea se exprima divers in aspecte psihice chiar daca unele dimensiuni ale psihicului poarta amprenta ereditatii- temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihica- iar altele mai putin- atitudinile, vointa, caracterul etc. Hotarator pentru o persoana poate fi ereditatea, pentru o alta persoana acea trasatura nu-i semnificativa, dar este hotarator mediul existential, educatia, modelul cultural insusit si practicat.
Mediul-reprezinta factorul de dezvoltare umana; este ansamblul elementelor cu care individul uman interactioneaza direct sau indirect pe intreaga ruta a dezvoltarii sale. Planul abordarii mediului este multiplu: natural- geografic- clima- relief etc.; social-educational cu rol determinant pentru om, familie, grup, colectivitate umana. Mediul actioneaza direct sau indirect asupra omului, ca realitate fizica, perceptibila, ca lumea obiectelor naturale sau sociale, ca ansamblul al relatiilor si semnificatiilor care da substanta constructiei umane. De retinut este faptul ca nu prezenta/absenta factorilor de mediu trebuie discutata, ci masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre factorii mediului si individul uman, pentru ca un factor de mediu prezent/ neutru/indiferent ca actiune devine/ este inert din perspectiva dezvoltarii individului uman. Important este ca acesti factori sa actioneze asupra individului uman, asupra omului ca si omul asupra lor. Prezenta neutra/alba sau indiferenta – in forma obiectelor, capacitatilor familiei, grupurilor, relatiilor- nu stimuleaza si nu transforma benefic individul uman, universul lui psihic.