Odata cu expansiunea crestinismului, cu caderea in uitare a mostenirii imperiale romane si cu extinderea culturii crestine, catolice si in zonele de nord in vremea lui Carol cel Mare ,apoi cu crestinarea Danemarcii (secolul IX), Suedia si Norvegia (secolul X) asistam la cresterea teritoriala a Europei.
In secolul al XIV-lea inca crestinatatea europeana apare ca extrem de fragila, segmentata de vaste intinderi nelocuite, despartita de greutatea de a calatorii si stand inca sub temerea sfarsitului lumii.
Cresterea economica ce a urmat descoperirii continentului american si expansiunea spre est a crestinismului prin ordinele cavalerilor gladiferi in Estonia, teutoni in Lituania si expansiunea poloneza toate au extins marginile Europei.
Epoca moderna incepe cu extinderea conceptului teritorial de Europa la dimensiuni ne mai intalnite. Pe deoparte dupa esecul asediului Vienei in 1683 Europa incepe prin intermediul monarhie austriece o expansiune viguroasa spre centrul continentului si apoi spre Peninsula Balcanica.
Trecerea tavalugului crestin peste Ungaria, Transilvania si chiar spre nordul Serbiei aduce acest enorm spatiu in zona crestinatatii. Aproape simultan reformele lui Petru cel Mare si apoi cele ale Ecaterinei cea Mare reusesc sa integreze, desi superficial, cel putin la nivelul elitelor spatiul rus pana dincolo de Urali la marea familie a popoarelor europene. Daca mai punem in balanta si exportul de civilizatie europeana si chiar de populatie europeana spre zone precum America de Nord sau cea de Sud, Australia, Noua Zeelanda.
