Istoria sociala este acea stiinta sociala preocupata cu studiul memoriei sociale – sistemul memorat al ordinii. Mai exact, istoria sociala studiaza acele parti ale memoriei sociale devenite bunuri sociale publice, adica semnificative in raport cu identitatea individuala si colectiva a natiunilor.
Istoria sociala are o functie de cunoastere stiintifica – sa puna la dispozitia societatii fapte de cunoastere specializate privind trecutul semnificativ in raport cu necesitati de planificare de orice natura etc.
Istoria insa este o componenta a constiintei de sine colective si individuale, fiind un ingredient absolut necesar al spiritualizarii relatiei sociale.
Unitatea de analiza: natiunea. Istoria are finalitate. Finalitatea se consuma la nivelul natiunilor
intr-o prima acceptiune, natiunea este partea definitorie a constiintei colective de pe un spatiu dat, este ceea ce face posibila coexistenta unei mase mari de oameni care nu se cunosc unii cu altii dar care se recunosc a fi impreuna prin limba, obiceiuri (nu neaparat traditionale) si care se supun acelorasi legi si au idealuri-experiente recente relativ similare.
in termenii sociologiei gustiene, natiunea este poporul cu vointa sociala (scop), ceea ce este tot una cu a spune ca natiunea este o grupare mare de indivizi care se simt solidari unii fata de altii in raport cu obiective. Aceste obiective devin adesea, la scara unui asemenea grup mare, idealuri colective, mai mult sau mai putin constientizate sau afirmate.
