NOtIUNEA dreptului comercial poate si trebuie privita atat in sens larg cat si in sens restrans, astfel in sens larg dreptul comercial poate fi inteles ca fiind un ansamblu de norme juridice aplicabile comertului adica, operatiunii de interpunere in schimbul si circulatia marfurilor de la producator la consumator. Din acest punct de vedere notiunea de drept comercial nu poate explica suficient obiectul si scopul acestei ramuri de drept, sensul corespunzand strict intelesului etimologic. Din acest motiv doctrina a incercat sa defineasca dreptul comercial din perspectiva tuturor activitatilor practice care intra sub incidenta legilor comerciale, adica si din perspectiva activitatii de prestari servicii a operatiunilor de import- export sau a activitatilor de constructii.



Pentru definirea corecta a notiunii dreptului comercial, doctrina a considerat necesara abordarea sistematica a notiunii datorita complexitatii si diversitatii sistemelor de drept in lume. Astfel cele 2 mari sisteme care permit determinarea obiectului dreptului comercial ,si implicit permit definirea acestuia, sunt sistemul obiectiv si sistemul subiectiv.

Sistemul subiectiv care a stat la baza primelor reglementari comerciale si care a fost adoptat ulterior de codul comercial german de la 1900 (sistem de drept de tip anglo-saxon). Sistemul subiectiv considera dreptul comercial ca fiind un drept profesional aplicabil unei categorii de persoane care dobandesc calitatea de comerciant prin indeplinirea unor conditii administrative prevazute de lege. Aceste conditii se refera in principal la obligativitatea indeplinirii unor conditii de inregistrare care permit persoanelor respective desfasurarea unor activitati cu caracter comercial. Din aceasta perspectiva fapta de comert ( activitate comerciala) este determinata in functie de calitatea persoanei care o savarseste.