Practicarea agroturismului s-a extins din ce in ce mai mult in a doua jumatate a secolului al XX-lea, in aproape tot continentul european. O vacanta la tara a intrat in obisnuinta iubitorilor de aer curat, natura, spatii pur ecologice.

Cautarea mediului rural, pentru odihna si recreere este o tendinta generala in practica mondiala a turismului actual. De aceea, regiunile rurale ale Europei inscriu turismul, rand pe rand, in cadrul politicilor de dezvoltare locala pe viitor.

Turismul integrat in zonele si localitatile rurale reprezinta o alternativa de a rezolva, in acelasi timp, probleme ce privesc, pe de o parte, satul, iar pe de alta parte orasul. Prin turism rural se vor putea rezolva probleme ale politicii amenajarii teritoriului, ale echilibrului oras-sat, conturandu-se astfel o schimbare sociala ce ofera posibilitatea populatiei de la oras sa-si regaseasca radacinile, valorile culturale, destinderea fizica, linistea si calmul pierdute sau uitate.

In tarile Uniunii Europene, agroturismul nu este un fenomen nou. De-a lungul timpului, pentru majoritatea tarilor U.E. - timpul insemnand cateva decenii - cazarea turistilor s-a practicat de o maniera mai mult sau mai putin spontana ori organizata.