1.1. CONCEPTUL DE PRODUS
Produsul este orice lucru care poate fi oferit pe o piata in scopul captarii interesului, al achizitionarii, utilizarii sau consumului si care poate satisface o dorinta sau o nevoie.
In procesul de planificare a produsului sunt parcurse un numar de cinci etape. Prima si cea mai importanta etapa este cea a crearii avantajului de baza, deci a serviciului sau avantajului principal, pe care il achizitioneaza in realitate consumatorul.
Urmeaza apoi transformarea avantajului de baza intr-un produs generic, adica un model de baza al produsului.
In a treia etapa, marketer-ul creeaza produsul asteptat, un set de caracteristici pe care consumatorii le asteapta si accepta in momentul achizitionarii produsului.
In a patra etapa, se creeaza produsul imbunatatit, un produs care include avantaje si servicii suplimentare ce diferentiaza oferta firmei de ofertele concurentilor sai.
Noua concurenta nu se desfasoara intre ceea ce produc firmele in fabricile lor, ci intre ceea ce ele adauga la produsul rezultat sub forma ambalarii, serviciilor, publicitatii, consultantei, finantarii, conditiilor de livrare, depozitarii si a altor aspecte apreciate de consumatori.