label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:58 history_edu CONF.UNIV. DR. MORAR SILVIU
O povestire apartinand intelepciunii zen spune ca, odata, un miriapod trecea pe o carare, cu numeroasele sale picioare miscandu-se intr-o sincronicitate perfecta. O broasca raioasa l-a privit si s-a minunat: „Cum reusesti sa-ti coordonezi atat de bine picioarele? Pe care dintre ele il misti primul?”. Miriapodul s-a oprit sa se gandeasca … si de atunci nu mai stie cum sa mearga.
A stapani medicina legala si a utiliza in mod firesc, natural si unitar cunostintele furnizate de aceasta constituie un deziderat similar (la modul ideal) cu mersul sincron al miriapodului din povestire.
Lucrarea de fata isi propune demontarea mecanismului intim care asigura existenta si functionarea medicinii legale ca specialitate medicala de sine statatoare, punctand modalitatile concrete prin care reuseste sa puna la dispozitia justitiei cunostinte medico-biologice eterogene. Demersul didactic va analiza piesa cu piesa elementele componente ale acestei masinarii, precizand modul cum se misca fiecare picior al miriapodului.
Speranta exprimata inca de la inceput este ca aceasta activitate analitica sa nu devina didacticista si, mai ales, sa evite tentatia fireasca (in contextul complexitatii materialului studiat) de a pierde din vedere padurea din cauza copacilor. Astfel, imi doresc ca acest curs sa nu cada in capcana exhaustivului, mentinandu-se in necesarele limite ale unei sintetizari didactice.
De asemenea, lucrarea tinde sa dezvaluie utilitatea informatiei medico-legale pentru viitoarele cadre medicale si pentru juristii in devenire. Si nu ma refer numai la imbogatirea culturii generale a viitorilor profesionisti ai sanatatii cu date juridic-legislative si, respectiv, a juristilor in formare cu date medical-biologice. Fac referire in special la modul concret in care aceste informatii trebuie sa isi gaseasca locul in munca de zi cu zi a practicienilor din domeniul medical si juridic.
Pe de o parte, pentru studentii medicinisti este esential sa constientizeze ca manoperele efectuate si documentele elaborate sau eliberate in virtutea profesiei lor pot avea impact medico-legal in variate circumstante, consecintele juridice (si, implicit, cele sociale) fiind importante, desi uneori greu de intrevazut in prima instanta.
Pe de alta parte, profesionistii dreptului (in special cei care vor deveni magistrati) se vor intalni in activitatea lor curenta cu situatii in care cunoasterea, cel putin sumara, a realitatilor medical-biologice este esentiala. insusirea aspectelor procedurale specifice relatiei cu medicina legala, clarificarea situatiilor cand este utila (sau chiar indispensabila) apelarea la experienta medicului legist si punctarea valorii (dar si a limitelor) expertizei medico-legale pentru justitie constituie repere importante pentru pregatirea profesionala a viitorilor juristi.




Cei peste zece ani de activitate didactica si profesionala in domeniul medicinii legale m-au convins ca aceasta specialitate este, indubitabil, interesanta. Si cand folosesc acest termen ii dau, pe buna dreptate, intelesul conferit de limbajul comun, nu cel din metalimbaj, unde „interesant” se traduce prin „urat”.
in egala masura, insa, am putut constata ca aprofundarea medicinii legale este un proces nu de putine ori dificil, in cadrul caruia pregatirea teoretica trebuie dublata de o experienta practica substantiala. Iata de ce consider ca sistemul clinic integrat este cea mai buna metoda de predare a acestei discipline.
Lucrarea de fata este axata in special pe prezentarea coordonatelor teoretice ale medicinii legale, deoarece cunoasterea acestora este o conditie de prim rang pentru rezolvarea optima a cazurilor cu implicatii medico-legale. Totusi, de fiecare data cand s-a ivit prilejul am inserat pe parcursul disertatiei elemente cu aplicabilitate practica certa (metodologia descrierii corecte a leziunilor traumatice, precum si modul de completare a certificatului medical constatator al decesului sunt doar doua exemple semnificative in acest sens).
Dorinta mea sincera este ca, la finalul parcurgerii textului, studentii de azi - profesionistii de maine - sa se poata lauda ca au in arsenalul lor mijloacele de a face fata oricarei situatii cu potential medico-legal pe care o vor intalni in practica, fara a se simti debusolati sau pusi in dificultate. Bazandu-se pe bagajul teoretic acumulat in urma lecturarii cursului, ei nu se vor expune ridicolului sau, mai grav, culpei, evitand astfel potentiala primejdie la care face referire Confucius in motto-ul ales sa prefateze aceasta lucrare.