Shulman (1992) sugereaza faptul ca asistentul social are, in orice interventie, cel putin doi clienti si anume, persoana care a apelat la serviciile oferite si sistemul, contextul, realitatea inconjuratoare in care este cuprins acesta. De asemenea, el sublinia ca multe aspecte referitoare la munca desfasurata cu unul dintre acesti doi "clienti" pot fi aplicate si in lucrul cu celalalt. Hearn a fost unul dintre primii teoreticieni din domeniul asistentei sociale care a sustinut ideea necesitatii unei teorii unficatoare.
In 1962, afirma ca "daca exista principii care se aplica sistemelor viabile in general si daca indivizii, grupurile, organizatiile si comunitatile pot fi privite ca fiind astfel de sisteme, atunci aceste principii si-ar putea gasi locul intr-o teorie unificata asupra metodelor de interventie practica. Aceasta ar furniza un cadru comun pentru considerarea indivizilor, grupurilor, organizatiilor si comunitatilor ca si <clienti>, precum si modalitati concrete prin care pot fi puse la dispozitia acestora diversele servicii". Autorul sugereaza ca este important sa utilizam capacitatea noastra de a intelege un nivel al sistemului pentru a cunoaste mai bine un altul (cit. in Schulman, 1992).
