Un model permite sa se interpreteze un ansamblu de fenomene prin intermediul unei structuri ce pune in evidenta principalele elemente si relatiile care exista intre aceste elemente. Functiile pe care modelul le are de
indeplinit sunt euristice (a explica), organizationale (a ordona) si predictive (a formula ipoteze).
Modelele nu valoreaza, sustin Mc Quail si Windahl, decat prin gradul lor de probabilitate: ele raman valabile atat timp cat nu sunt dezmintite de experienta. Ele reprezinta doar o modalitate de a descrie realitatea si nu realitatea insasi, fiind posibil ca mai multe modele sa tina cont de acelasi ansamblu de fenomene. Exista modele ce arata structura fenomenului – schema elementelor procesului de comunicare, dar si modele ce pun evidenta relatiile ce exista intre diferitele componente ale sistemului si influentele care le exercita unele asupra altora – punerea in relatie a componentelor societatii, analiza efectelor pentru a transmite mostenirea sociala, variatia energiei unui sistem in functie de fortele exercitate asupra acestui sistem etc.
Sublinierea care se impune a fi facuta, dupa cum arata si Yves Le Coadic, este ca utilizarea unui model poate bloca dezvoltarea unei stiinte, iar in modelizarea proceselor de comunicare vom gasi un bun exemplu: tendinta
de a reprezenta comunicarea sub forma unui proces unidirectional, in care emitatorul cauta in mod deliberat sa influenteze receptorul. Lipsa feed-backului, neluarea in considerare a contextului, a semnificatiilor neaga orice
deschidere, orice interactiune in procesul comunicarii.
Modele ale comunicarii
label
Cursuri
calendar_month
2010-12-10, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
vicol cristian
