indeplinit sunt euristice (a explica), organizationale (a ordona) si predictive (a formula ipoteze).
Modelele nu valoreaza, sustin Mc Quail si Windahl, decat prin gradul lor de probabilitate: ele raman valabile atat timp cat nu sunt dezmintite de experienta. Ele reprezinta doar o modalitate de a descrie realitatea si nu realitatea insasi, fiind posibil ca mai multe modele sa tina cont de acelasi ansamblu de fenomene. Exista modele ce arata structura fenomenului – schema elementelor procesului de comunicare, dar si modele ce pun evidenta relatiile ce exista intre diferitele componente ale sistemului si influentele care le exercita unele asupra altora – punerea in relatie a componentelor societatii, analiza efectelor pentru a transmite mostenirea sociala, variatia energiei unui sistem in functie de fortele exercitate asupra acestui sistem etc.
Sublinierea care se impune a fi facuta, dupa cum arata si Yves Le Coadic, este ca utilizarea unui model poate bloca dezvoltarea unei stiinte, iar in modelizarea proceselor de comunicare vom gasi un bun exemplu: tendinta
de a reprezenta comunicarea sub forma unui proces unidirectional, in care emitatorul cauta in mod deliberat sa influenteze receptorul. Lipsa feed-backului, neluarea in considerare a contextului, a semnificatiilor neaga orice
deschidere, orice interactiune in procesul comunicarii.
