Daca in perioada scolara mica, tutela familiala si scolara este accentuata, in pubertate se modifica treptat ca urmare a mai marei autonomii si responsabilitati crescute a copilului. Dominanta in aceasta perioada este maturizarea biologica si intensa dezvoltare a personalitatii.
Activitatea fundamentala pentru perioada pubertatii ramane invatarea si instruirea teoretica si practica. Tipurile de relatii se complica progresiv facilitand integrarea copilului in generatia sa, premisa a integrarii sociale largi, complexe in care exprimarea identitatii proprii capata tot mai pragnant note personale. Relatiile sociale ale puberului se complica mai mult si prin dezvoltarea dimorfismului secual cu cerintele ce le implica la care se adauga multiplicarea situatiilor de statut si rol social prin solicitarea in activitati sociale, sportive, culturale.
Structurarea personalitatii in perioadele pubertatii nu este lineara, ea se dimensioneaza relativ seismic si dramatic datorita contradictiilor dintre componentele impregnante de atitudini copilaresti, cerintele de protectie, anxietate specifica varstelor mici in fata situatiei mai deosebite si atitudini si conduite achizitionate sub impulsul cerintelor interne de autonimie sau impuse de societate.
