label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
In prezent, pietele de capital din tarile dezvoltate sunt mai integrate si mai interdependente ca in urma cu 10-20 de ani. Majoritatea tarilor au luat diverse masuri in scopul dezvoltarii si cresterii eficientei sistemelor lor financiare, ce au contribuit si la cresterea internationalizarii pietelor de capital. in acest sens, se pot enumera masuri cum ar fi:
- deschiderea pietelor de capital nationale investitorilor straini;
- incurajarea concurentei si liberalizarea pietelor bursiere nationale;
- renuntarea totala sau partiala la masurile de control valutar, care au incurajat investitiile internationale de portofoliu.


Acest proces a fost desavarsit si prin dezvoltarea investitorilor institutionali si implicarea lor pe scara tot mai larga in investitii de portofoliu in strainatate in dorinta diversificarii plasamentelor. Revolutia tehnologica, noile tehnologii informatice si progresele in domeniul telecomunicatiilor au dus la o mondializare accelerata a pietelor financiare, au redus autonomia pietelor nationale si le-au crescut semnificativ volatilitatea.



Viteza cu care volatilitatea cursurilor bursiere se poate transmite intre diferite piete financiare nationale nu a mai surprins pe nimeni cu ocazia crizei financiare mondiale din octombrie 1987, si cu atat mai putin in cazul crizei asiatice.
Libera circulatie a capitalurilor intre tari a fost primul pas spre internationalizarea pietelor de capital nationale, iar masurile de eliminare a restrictiilor de acest gen din legislatiile nationale au fost luate in multe cazuri la inceputul anilor '80. Libertatea miscarilor de capital pe plan international a deschis noi orizonturi agentilor economici pentru arbitrajul intre pietele de capital nationale.

Cateva dintre schimbarile cele mai semnificative care au afectat si structura sistemului financiar international, adaptandu-1 tendintelor de globalizare a pietelor, sunt:
- reducerea rolului sistemului bancar in finantarea intreprinderilor prin dezvoltarea pietei titlurilor de valoare (trecerea treptata de la o finantare indirecta catre una directa),
- valul masiv de privatizari din economiile occidentale, care a incurajat dezvoltarea pietei de capital nationale;
- dezvoltarea investitorilor institutionali;
- internationalizarea investitiilor financiare.