Clientul: Cat costa figurina din os? Vanzatorul: 200 mii pesetas. Clientul (mai curand pentru sine, decat pentru negustor): Aha! Am doar 20 mii...
Vanzatorul (sec): De acord. Da-i incoace!
Dialogul se intampla cu decenii in urma, peste taraba unui bazar din Barcelona. Vanzatorul era un negustor arab si clientul chiar eu. Dupa o prima strigare la 200 mii, vanzarea s-a facut la un pret de zece ori mai mic. Am refuzat prima oferta din intamplare, gratie (ne)bunului obicei de a gandi cu voce tare. Strain de spiritul negocierilor, intamplarea m-a naucit. Contrastul dintre primul pret aruncat peste taraba si pretul final al tranzactiei imi dadea impresia ca primesc de pomana. Da, un negociator inocent intelege greu ca poate cumpara de zece ori sub pretul cerut in deschidere. N-as fi crezut in ruptul capului ca targuiala sta la masa cu arta nobila a negocierii. Inca in capul mesei. Peste ani, aflam ca tratatele de diplomatie si negocieri, fie ele propuse si de The Economist Books, merg tot pe mana negustorului arab care m-a luminat in bazar.
