Lumea considera indeobste ca un supravietuitor e un om norocos; in realitate, supravietuirea e de multe ori o povara grea, incarcata cu sentimente de vinovatie si amintiri dureroase ce nu pot fi sterse. E o stare de neapartenenta, de dezradacinare, de singuratate si, in cazul meu, un avertisment tainic ca o parte din mine a murit. A afirmat Ruth Glasberg Gold, supravietuitoare a Holocaustului, din lagarele de concentrare din Auschwitz, Birkenau.

Termenul de holocaust este definit de dictionarele explicative ca fiind o jertfa, un sacrificiu adus zeilor, in care animalul era ars in intregime. Roger Eatwell definea Holocaustul ca si “un eveniment unic care a subminat valorile si credintele fundamentale ale civilizatiei noastre si a ridicat noi intrebari la adresa societatii”



Odata cu finele anilor 1960, apoi continuand cu anii 1970 si 1980, Holocaustul a ajuns sa fie cel mai dezbatut subiect din istoria contemporana israeliana, europeana, si nord americana. Apoi, incepand cu anii 1990, Holocaustul a devenit sinomin pentru “Lectie a Istoriei” fiind in acelasi timp un “simbol al Raului absolut in civilizatia vest europeana”2 care a modificat conceptiile noastre si felul in care vedeam si intelegeam trecutul.

In intunecata perioada comunista, atat in Romania, cat si in celelalte tari din estul Europei, Holocaustul era un subiect tabu, despre care nu se discuta aproape deloc in mod deschis. Totusi existau putine studii care se ocupau exclusiv de acest fenomen, dar responsabilitatea era restransa la nazisti si la colaboratorii lor, foarte putini la numar, considerati doar niste elemente nereprezentative pentru poporul roman.