Se ocupa cu studiul comportamentului uman pe etape de varsta, de la nastere pina la moarte (studiul copilului, adultului si al intervalelor de viata). Explicarea comportamentului implica investigarea dezvoltarii fiintei umane, adica a factorilor care determina, influenteaza comportamentul precum si a parametrilor prin care poate fi evaluat, masurat. Exista implicatii interdisciplinare cu sociologia, antropologia, biologia, medicina si mai ales cu pedagogia, conceptul de dezvoltare fiind cuprins in sensul filosofic existential al fiintei umane.
Obiectivele studierii dezvoltarii sunt descrierea, explicarea, predictia, respectiv interventia in cursul dezvoltarii. Astfel recunoastem practic ca omul isi poate influenta propria dezvoltare. Metodele psihologiei dezvoltarii sunt studiul natural, studiul clinic, experimentul, metoda colectarii datelor.
Cum intelegem notiunea de dezvoltare?
In ultimii 25 de ani ai secolului XIX psihologia a trecut de la o perspectiva filosofica la una care se baza mai ales pe observatie directa si experimentare. in ultimii 10 ani ai secolului XX, psihologia s-a apropiat foarte mult de cercetarile genetice, paralel cu tendinta de a urmari prin cercetarea devoltarii umane cistigarea unor Informatii care sa amelioreze politica sociala (ocrotirea minorilor, a persoanelor cu handicap si a categoriilor de varsta defavorizate).
Dezvoltarea reprezinta un patern de schimbare care incepe din momentul conceperii si continua de-a lungul intregii vieti. Caracteristicile psihologice ale fiecarei varste au o origine, o sursa de dezvoltare si trebuie intelese in functie de mediul in care se manifesta. Dezvoltarea este evidenta mai ales la varsta copilariei. A privi comportamentul din perspectiva dezvoltarii inseamna a accepta ideea de schimbare si de unitate, de coerenta in ciuda schimbarii. Asfel, desi de exemplu copilul de 6 ani este total diferit fata de omul care va fi el la 60 de ani , multe trasaturi comportamentale se dezvolta si continua sa se manifeste sub diverse forme de-a lungul celor 6 decenii. Practic nimeni nu-si da seama ca este o persoana diferita de la o varsta la alta, cu toate ca este constient cit si cum s-a schimbat. Rata dezvoltarii difera de la individ la individ.
Obiectivele cursului
1 Intelegerea conceptului de dezvoltare, a proceselor de invatare sociala si de adaptare progresiva la interrelatii umane.
2 Abilitatea practica de a aproxima nivelul dezvoltarii psihice a copilului mic ( sub 6 ani) pe baza aplicarii unei scale de dezvoltare. Utilizarea unei scale de dezvoltare in scopul observarii comportamentului copilului, pe parametri si aprecierea conditiilor de reabilitare daca este vorba de un decalaj de dezvoltare fata de varsta cronologica.
3. Capacitatea de a sesiza elemente de anormalitate comportamentala pe varste, pe baza cunoasterii caracteristicilor specifice normei fiecarei varste. Prezentarea unui caz de virsta adulta.
4. Exersarea abilitatilor adecvate de comunicare cu persoane de virste diferite.
Tematica cursului
1.Perspectiva psihologica asupra primei copilarii; factorii dezvoltarii psihicului la om; controversa dezvoltarii: prevalenta influentei ereditatii sau a mediului
2. Invatarea sociala; scalele de dezvoltare: principalii parametri (tipuri de scale si utilizarea lor)
3. Prima copilarie, problema atasamentului; rolul mamei si al familiei, rolul stimularii multisenzoriale in dezvolarea copilului mic
4. Varsta prescolara; jocul ca factor de dezvoltare; procesul maturizarii emotionale
5. Varsta scolara mica si pubertatea
6. Adolescenta : aspecte normale si aspecte patologice. Particularitatile delincventului si a toxicomanului
7. Parametrii psihologici ai varstei tineretii: dragostea si casatoria ca evenimente de viata si implicatiile lor psihologice si sociale
8. Problemele psihologice ale adultului
9. Imbatrinirea bio-psiho-sociala
10. Aspecte psihologice ale bolii si mortii
Psihologia varstelor
label
Cursuri
calendar_month
2010-05-13, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:58
history_edu
Giurgiu