Psihologia experimental este o disciplina fundamental in sistemul stiintelor psihologice - baza obiectiva de date si argument pentru analiza si interpretarea in plan teoretic atat a diferitelor functii psihice particulare cat si a psihicului in ansamblu. Datorita dezvoltarii cercetarilor din domeniile specializate asupra factorului uman, se poate vorbi de existent a doua stiinte de:

Psihologie experimentala generala - se ocupa cu elaborarea principiilor si criteriilor de ordin logic si operational ale cercetarii psihologice experimentale in general, indiferent de domeniul in care se realizeaza;

Psihologie experimentala particulara - se va dezvolta in interesul diferitelor ramuri aplicative: psihologia pedagogica si pana la cea clinica sau psihocosmologie chiar.



Ne vom ocupa de psihologia experimentala generala:

Inceputurile ei dateaza de la sfarsitul deceniului 8, al secolului XIX, 1879, se formuleaza problema inregistrarii obiective a raspunsurilor subiectului uman la actiunea unor stimuli externi: directorul institutului astronomic din Greenvich isi concedieaza asistentul pe motiv de indolenta sau neglijenta la post; respectivul nota cu intarziere momentul trecerii unui astru la meridian.

Dupa doi ani disputele provocate de eveniment conduc la ipoteza potrivit careia exista o anumita intarziere a reactiei de raspuns a subiectului uman fata de aparitia stimulului (vizual in cazul dat). Cand observatorul sesiza se scurgea un timp - perioada de latenta, considerata o ecuatie personala, in sensul ca fiecare individ se caracterizeaza printro anumita latenta a raspunsului, motor la actiunea unui stimul extern, - valoarea lui difera de la un individ la altul. Acest fapt constituie punctul de plecare in fromularea principiului de baza potrivit careia viata psihica a omului poate deveni domeniu sau obiect de studiu cu conditia sa se gaseasca unele forme de exteriorizare a ei si anumiti indicatori care pot fi masurati.