Psihologia juridica se defineste ca acea disciplina distincta formativ-aplicativa si de cultura profesionala a magistratului in statul de drept, avand ca obiect studierea nuantata si aprofundata a presoanei umane implicate in drama juridica, in vederea obtinerii cunostintelor si evidentierii legitatilor pihologice apte sa fundamenteze obiectivarea si interpretarea corecta a comportamentelor umane cu finalitate juridica sau crimogena.
Aceasta disciplina psihologica ajuta la intelegerea omului, subliniind faptul ca, in viata psihica aplicarea legilor compatibilitatii mecanice sau a relatiilor simpliste, biunivoce, constituie o eroare. Aceasta deoarece comportamentul uman - atat cel conformist, cat si cel deviant - nu poate fi inteles si explicat, din perspectiva psihologica, decat in termeni probabilistici. Din punctul de vedere al psihologiei juridice, acceptarea rationalitatii totale a actiunilor umane este de neconceput. "Fictiunea lipsita de substanta a unui om care cunoaste intreaga textura social-normativa, prescriptiile morale si normele juridice in totalitatea lor, care este in toate imprejurarile perfect sensibil si spontan, adaptabil la orice fluctuatie a acestora si care, in acelasi timp, ar actiona totdeauna conform cu aceste norme, fara putinta de tagada ca este un rod al imaginatiei sau poate un ideal catre care trebuie sa tindem dar care, pana astazi, doar prin exceptie devine o realitate" (Bogdan T., Probleme de psihologie juridica).
