Limbaj corporal sau comunicarea non-verbala se refera la expresii faciale, miscarea ochilor, aparenta fizica, miscari si gesturi corporale, mesaje tactile, caracteristicile vocale, utilizarea timpului, dinamica spatiala si diferentele de gen si de varsta care intervin in toate aceste domenii si implica interpretarea gesturilor, mimicii, posturii, comportamentului etc., descoperirea semnificatiilor si sensurilor care fac din toate acestea semne.

1.2. Ideea de limbaj corporal beneficiaza de prezumtia pansemiei, iar interpretarea acestor semne de prezumtia polisemiei. Din aceasta perspectiva, corpul devine locul si instrumentul numeroaselor sisteme de semne: intonatiile expresive si semnificante ale vocii, semne gestuale, mimica, atitudini corporale si comportamentale, semne cosmetice, vestimentare, ale conditiei sociale, ale regulilor institutionale, de politete, ale etichetei si atitudinilor, de exprimare a sentimentelor, legate de roluri si pozitii sociale, semne ale artelor.



1.3. Probleme de principiu ale semiologiei corpului sau semioticii gestuale:

1.1. Sunt unul sau mai multe sisteme semiotice cu un repertoriu finit de semne si reguli independente de natura si numarul discursurilor - semiotica fara semantica, ca in gesturile ritualizate de politete - sau sisteme de semnificare unidimensionale - semantica fara semiotica, ca in gesticulatia expresiva a dansului ?

1.2. Impunerea semnului in procesele de semnificare corporale e consecinta impunerii prealabile a unui simbolism, limbaj verbal sau discurs normativ ori teoretic asupra corpului, discurs reductor care se sprijina pe o filosofie a corpului? Sau, invers, corpul este cel care reprezinta fundamentul oricarei comunicari, fundalul pe care se edifica si de la care isi extrage semnificatiile insasi comunicarea verbala?