Cea mai importanta ramura a dreptului public o reprezinta dreptul constitutional care este fundamentul, temelia pentru celelalte ramuri de drept si in general pentru toate normele juridice.
De fapt, dreptul constitutional este factorul structurant al intregului sistem de drept care guverneaza si orienteaza reglementarea juridica din celelalte ramuri ale dreptului, imprimand un anume continut si o anumita directie. Aceasta este urmarea faptului ca dreptul constitutional izvoraste din actul juridic si politic fundamental al tarii - Constitutia, care intr-un stat democratic exprima cel mai fidel si concis vointa poporului suveran.
Toate normele cuprinse in Constitutie abroga, instituie ori modifica direct sau implicit normele cuprinse in celelalte acte normative, care includ normele juridice din celelalte ramuri de drept. Dreptul constitutional contine totalitatea normelor juridice (prevazute de Constitutie) dupa care se organizeaza si se guverneaza un stat, precum si reglementarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Dreptul constitutional este acea ramura a dreptului unitar formata din normele juridice care reglementeaza relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul, instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii18. De aceea, aceste norme sunt esentiale pentru societate, in ele se regasesc principiile dreptului si constituie izvor pentru celelalte ramuri de drept.
Deci, obiectul dreptului constitutional il constituie relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii, exercitarii si predarii puterii statale ca expresie a puterii poporului care evident includ recunoasterea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Suport de curs. Drept Constitutional si Institutii Politice semestrul I
label
Cursuri
calendar_month
2013-03-02, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Genoveva Vrabie