Spre deosebire de alte stiinte al caror inceput se pierde in negura timpului, semiotica este o disciplina relativ noua, aparuta la inceputul secolului XX, prin contributia a doi cercetatori si anume: Ferdinand de Saussure si Charles Sanders Pierce.
Ferdinand de Saussure, in lucrarea sa intitulata “Curs de lingvistica generala” vorbeste despre necesitatea dezvoltarii unei discipline pe care o numeste “semiologie” si care are ca obiect studiul semnelor si al sistemelor de semne.
Dintre sistemele de semne, cel mai important este limbajul. Saussure considera semnul drept o entitate psihica, asa incat considera ca semiologia este o ramura a psihologiei.
Charles Sanders Pierce este unul dintre cei mai importanti ganditori americani. El teoretizeaza necesitatea unei stiinte care sa studieze semnele sub toate aspectele lor, stiinta pe care o numeste “semiotica”. Spre deosebire de Saussure, care foloseste metodele psihologiei pentru a investiga semnele, Pierce apeleaza la metodele logicii si analiza logica.
Desi cei doi autori utilizeaza termeni diferiti, constatam ca ei au in vedere aceeasi disciplina sau stiinta care are drept obiect studiul semnelor. Nu exista niciun temei pentru a distinge intre semiologie si semiotica, ci avem de-a face doar cu doua denumiri ale aceleasi stiinte. In timp s-a impus termenul de semiotica, probabil datorita preponderentei literaturii de limba engleza in acest domeniu. Astfel, prin semiotica intelegem disciplina stiintifica al carei obiect de studiu il reprezinta semnele si sistemele de semne.
Semiotica isi propune sa elucideze latura semnului, sa puna in evidenta componentele sale, sa construiasca un model al semnului si sa cerceteze modul in care semnele sunt utilizate cu diferite scopuri. De asemenea, semiotica cerceteaza structura sistemelor de semne, relatiilor acestor sisteme cu lumea si relatiile lor cu utilizatorii semnelor.
De aceea semiotica, se divide in 3 ramuri:
1. Sintaxa - cerceteaza relatiile dintre semne, respective structura sistemelor de semne;
2. Semantica - are in vedere raportul dintre sistemele de semne si lume, si anume conditiile in care putem folosi sisteme de semne pentru a ne raporta la lumea inconjuratoare.
3. Pragmatica - cerceteaza raporturile dintre semne sau sisteme de semne si utilizatorii lor; pune in evidenta modul in care parametrii semnelor depinde de cei ce le utilizeaza, conform principiului tolerantei din care deriva principiile libertatii de exprimare si libertatii de interpretare.
