In ultimii ani aplicatiile tehnice a inteligentei artificiale au fost folosite pentru a converti experienta umana in scopul de a fi inteleasa de catre computer. Controlul avansat bazat pe tehnicile inteligentei artificiale este numit control inteligent. Sistemele inteligente sunt de obicei descrise prin analogii cu sistemele biologice, de exemplu, sa privim cum oamenii executa diverse sarcini, cum recunosc mostre sau iau decizii.
Exista neconcordante intre oameni si masini: oamenii rationeaza cu incertitudine, imprecis, in mod “fuzzy”, in timp ce masinile conduse de catre computere se bazeaza pe un rationament binar. Logica fuzzy este o modalitate de a face masinile mai inteligente permitandu-le sa rationeze intr-o maniera similara cu cea a oamenilor. Logica fuzzy, propusa de Lofty Zadeh in anul 1965, a aparut ca un instrument care trateaza problemele legate de luarea deciziilor incerte, imprecise sau calitative. Controlerele care combina tehnicile inteligente cu cele conventionale sunt de obicei utilizate la controlul inteligent al sistemelor dinamice complexe. Prin urmare, controlerele fuzzy integrate automatizeaza ceea ce in mod traditional era controlat de om.
Abordarea controlului traditional necesita modelarea realitatii fizice. Trei metode pot fi folosite in descrierea unui sistem:
1.metoda experimentala: prin experimentarea si determinarea reactiilor procesului la diferite intrari se poate realiza un tabel de intrari si iesiri. Grafic, metoda este echivalenta cu trasarea unor puncte discrete ale curbei de intrare-iesire, folosind axele orizontale pentru intrare si cele verticale pentru iesire. Prin intelegerea unei asemenea reactii de intrare-iesire, se poate proiecta un controler. Exista cateva dezavantaje: echipamentul pentru acest proces poate sa nu fie disponibil pentru experimentare, procedura ar fi, de obicei, foarte costisitoare si pentru un numar mare al marimilor de intrare nu este practica masurarea iesirilor si interpolarea acestora. De asemenea, trebuie avut grija sa se determine marja permisa a marimilor de intrare si iesire, pentru a ne asigura ca valorile acestora nu ies din aria de masurare a instrumentelor disponibile.
