In sensul cel mai larg, acest termen se refera la orice grup ai carui membri au un interes comun, intr-o anumita situatie, sau impartasesc valori comune; astfel, un partid politic, managerii unei corporatii, fanii unei formatii, candidatii la examenul de admitere etc. pot fi considerati ca publicuri. Evident ca din aceasta perspectiva generala este foarte greu sa delimitezi publicurile specifice ale unei organizatii. De aceea este nevoie sa definim publicul din punctul de vedere al relatiilor publice. Inspirându-se din definitiile uzuale din stiintele sociale, teoreticienii si- practicienii relatiilor publice considera ca publicul reprezinta:
...orice grup sau individ care este implicat in vreun fel anume in viata unei organizatii (D. Newsom si colab., 1993, p. 139; vezi si W.S. Dunn, 1986, ~pp. 5-6; N.R. Nager, H.T. Allen, 1984, pp. 116-117; L.W. Nolte, 1974, p. 125).
In general, specialistii in relatii publice pot sa identifice diferitele tipuri de public fie printr-o analiza exclusiv teoretica (stabilind categoriile respective pe baza unor principii generale), fie prin cercetari de teren (stabilind clasele respective pe baze empirice).



Deoarece o organizatie nu are un public general, unic si omogen, ci mai multe publicuri, cercetatorii considera ca acestea se individualizeaza si ierarhizeaza dupa gradul de implicare in procesele de comunicare, de sustinere sau de constrângere a unei organizatii. Gradul de implicare este determinat de efectele pe care le are activitatea unei organizatii asupra diferitelor categorii sociale. Daca un grup de oameni descopera ca este supus unor asemenea actiuni, care ii afecteaza viata (somaj, poluare, insecuritate etc.) sau care ii rezolva anumite probleme cu care este confruntat (ofera locuri de munca, protejeaza mediul, mareste calitatea vietii) si daca identifica sursa acestor actiuni, va incepe sa se simta legat de acea organizatie si devine „public" al acesteia.