label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Metodologia instruirii reprezinta teoria si practica metodelor si procedeelor didactice, stiinta care studiaza natura, definirea, statutul, functiile, clasificarea si cerintele de valorificare a acestora, pe baza unei conceptii unitare despre actul predarii si invatarii. Asadar, metodologia instruirii vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte: modul in care se transmit, se asimileaza si se aprofundeaza cunostintele; modul in care se formeaza si dezvolta abilitatile intelectuale si practice; controlul dobandirii cunostintelor si al formarii abilitatilor intelectuale si practice, respectiv stabilirea nivelului de insusire a cunostintelor si a gradului de dezvoltare a abilitatilor; valorificarea unor posibilitati de dezvoltare a unor calitati intelectuale si morale.



Prin tehnologie didactica se desemneaza "ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate in practica educativa" ( C.Cucos, 1996, p. 80). Aceasta varianta de definire vizeaza accep?ia restransa a sintagmei in cauza, folosita, de altfel, din ce in ce mai putin. Pe langa tehnica si tehnologie, actul de predare-invatare-evaluare este influentat intr-o masura semnificativa si de multe alte elemente:
- continutul propus elevilor in scoala prin aria tematica din cadrul fiecarei discipline de invatamant si prin gradul lui intrinsec de complexitate;
- organizarea activitatii educative la nivelul institutiei scolare ca entitate organizationala /culturala si la nivelul ciclurilor didactice;
- relatiile pedagogice instituite, in primul rand intre profesori-elevi, profesori-profesori, elevi-elevi;
- recunoasterea sociala a rolului educatiei in ansamblul comunitatii, in existenta individuala si, implicit, a importantei sociale a rolului cadrului didactic;
- mostenirile cunoasterii psihopedagogice, precum si cele mai noi achizitii in domeniu oferite de cercetarea de specialitate s.a.
Daca raportam conceptul de tehnologie didactica la elementele de mai sus – si, in general, la contextul derularii educatiei – ajungem si la alte forme de definire ale acestuia : "aplicarea descoperirilor stiintifice in vederea rezolvarii unor probleme practice" ( Ioan Nicola, 1994, p. 306), presupuse de ansamblul actional al predarii-invatarii-evaluarii, demersul intreprins de profesor pentru aplicarea "principiilor invatarii intr-o situatie practica de instruire" ( R.J. Davitz, S. Ball, 1978, p. 106) etc.