label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Este unul din cei mai importanti continuatori ai lui Freud, a carui teorie are relevanta pentru psihologia dezvoltarii copilului. Interesul lui Erikson pentru dezvoltarea copilului creste dupa ce incheie studiile Institutului psihanalitic din Viena, cand debuteaza preocuparile sale privind tratamentul si educatia copiilor.

Premisele celui de-al II-lea Razboi Mondial il aduc pe Erikson la inceputul anilor ’30 in Statele Unite, unde elaboreaza una din cele mai valoroase dezvoltari ale teoriei psihanalitice. in 1950, publica lucrarea Childhood and Society, lucrare de mare circulatie si in prezent in literatura psihologica. Erikson duce formularile psihanalitice mult mai departe decat cele timpurii realizate de Freud. Cercetarile lui Erikson si scrierile sale au extins gandirea psihanalitica la domenii cum ar fi: antropologia culturala, psihologia sociala, dezvoltarea copilului, psihologia gestaltista, literatura si arta. Opera lui Erikson vine in sprijinul profesionistilor cu un suport care depaseste cercurile psihanalitice ale teoreticienilor si practicantilor – intre acestea fiind activitatile sociale, educatia speciala, educatia timpurie, ingrijirea copilului, psihiatria, psihologia si consilierea confesionala.



Teoria dezvoltarii personale si sociale a lui Erikson propune abordarea stadiala a formarii personalitatii pe latura socializarii. Daca psihologia copilului descrie o data cu Piaget dezvoltarea cognitiva a copilului, teoria lui Erik Erikson propune o stadialitate a dezvoltarii cunoasterii sinelui in interactiunea cu ceilalti, respectiv, accentueaza asupra mediului social al dezvoltarii copilului. Influentele mediilor fizice, sociale, culturale si ideatice actioneaza ca parteneri ale proceselor biologice si psihologice, innascute, care modeleaza dezvoltatarea personalitatii individului.

Deoarece societatea dezvoltata ofera diviziunea muncii, copilul contemporan se trezeste implicat in diverse instruiri, formari si moduri de a coopera cu adultii, care isi asuma responsabilitatea pentru echilibrul corespunzator invatarii si bunastarii copilului. in mod curent, orice adult are tendinta de a accentua si de a directiona dezvoltarea naturala a copilului in cadrul diversitatii mediului sau si, in final, tiparele potentiale sunt transformate in tipare de existenta. Treptat, individul adopta un anume stil de viata. Conceptele religioase si idealiste servesc in plus ca linii de ghidare pentru modelarea individului, care are nevoie de o explicatie clara a vietii in lumina unei teorii sau credinte inteligibile. Religia si ideologia asigura aceasta explicatie necesara dincolo de limitele ratiunii individuale. Cultura completeaza aspectul uman al vietii.