Ricardo a expus legea asocierii pentru a demonstra care sunt consecintele diviziunii muncii cand un individ sau un grup, mai eficient in toate privintele, coopereaza cu un individ sau cu un grup mai putin eficient in toate privintele. El a investigat efectele comertului intre doua regiuni, inegal inzestrate de natura, in ipoteza ca produsele, dar nu si muncitorii si factorii acumulati in vederea productiei viitoare (bunurile de capital), se pot misca liber dintr-o regiune intr-alta.
Dupa cum arata legea lui Ricardo, diviziunea muncii intre doua asemenea regiuni va spori productivitatea muncii si deci va fi avantajoasa pentru toate partile implicate, chiar daca conditiile fizice de productie pentru orice marfa sunt mai favorabile intr-una din regiuni decat in cealalta. Pentru regiunea mai generos inzestrata este avantajos sa-si concentreze productia asupra acelor bunuri pentru care superioritatea ei este mai accentuata, si sa lase productia celorlalte bunuri, in privinta carora superioritatea sa este mai redusa, in seama regiunii mai putin inzestrate. Paradoxul ca este mai avantajos sa se lase neutilizate conditiile autohtone de productie mai favorabile si sa se procure bunurile pe care le-ar produce ele din regiuni in care conditiile de productie a acestora sunt mai putin favorabile, este consecinta imobilitatii fortei de munca si a capitalului, carora le sunt inaccesibile locurile unde productia se desfasoara in conditii mai favorabile.
Ricardo era pe deplin constient de faptul ca legea sa a costurilor comparative, pe care a expus-o mai ales pentru a solutiona o problema speciala de comert international, este un caz particular al legii mai universale a asocierii.
