Modalitatile preconizate in cursul timpului pentru unificarea spatiului european s-au concentrat, in esenta, in jurul a doua solutii posibile: cea imperiala (o unificare, prin forta, a continentului in jurul unei puteri hegemonice) si cea a asocierii statelor europene (pe baza propriei vointe, intr-o forma federativa sau confederativa). Solutia federativa implica realizarea unei structuri institutionale suprastatale, careia statele participante ii cedeaza, intr-o masura mai mare sau mai mica, atributele suveranitatii lor.
Formula confederativa mentinea intacte prerogativele suverane ale statelor participante, care se asociaza in vederea realizarii unor obiective precis circumscrise, de natura politica sau economica. Termenul de Europa are o etimologie controversata, unii atribuindu-i o origine semitica, altii una celtica sau greceasca.
Cert este faptul ca numele apare pentru prima data in mitologia greaca, Hesiod, in secolul VIII i.Hr., vorbind de Europa ca de una din cele trei mii de Oceanide care hranesc tineretea oamenilor; intr-o alta legenda ea aparea ca fiica a regelui Tyrului, rapita de Zeus si care a dat nastere dinastiei Minos din Creta.
Termenul geografic s-a conturat treptat la autorii greci, pentru a-si gasi o descriere din ce in ce mai completa la Strabo, Pliniu cel Batran si Ptolemeu in primele doua veacuri ale erei noastre. Limitele sale s-au precizat cu multa acuratete in sud si vest, in timp ce intinderea continentului spre est si nord-est a ramas obiect de controversa, practic, pana astazi.