label Cursuri autorenew 2025-09-29, 17:00 history_edu Dorin Batrin
1. FAZELE PROCESULUI DE ASISTENTA SOCIALA



Descris din perspectiva teoriei rezolvarii de probleme, procesului de asistenta sociala este construit din faze succesive care avanseaza de la stabilirea legaturii dintre asistent si asistat, catre rezolvarea problemei acestuia din urma. Vom prezenta aceste etape pe baza modelului de rezolvare de probleme a lui Compton si Galaway (1989):

I. Faza de angajare sau de contactare in cadrul careia se disting urmatorii pasi:

a. Identificare si definirea problemei
• problema vazuta de clientul
• problema vazuta de celelalte sisteme de baza, precum cadrele didactice si colegii de scoala, membrii familiei, persoanele semnificative din anturajul proxim al clientului, persoane cu autoritate la locul de munca, etc.
• problema vazuta de specialistul
• problema definita in urma acordului dintre participanti

b. Identificarea scopului
• formularea scopului clientului - scopul poate fi stabilit pe termen lung sau pe termen scurt
• identificarea resurselor necesare realizarii scopului
• identificarea resurselor si limitelor agentiei
• identificare scopurilor si asteptarilor institutiei
• identificarea si asteptarile asistentului social

c. Stabilirea unui acord intre actorii procesului de asistenta sociala (contractul) - se vor discuta conditiile unui contract si aspecte privind realizarea acordului.

d. Explorarea preliminara care include:
• explorarea motivatiei beneficiarului pentru participarea in procesul de asistenta sociala (speranta, confortul)
• explorarea oportunitatii interventiei sociale
• explorarea gradului de pregatire a beneficiarului pentru participarea activa in procesul de asistenta sociala