Numelor de locuri de pe teritoriul Frantei s-au format si definitivat intr-un timp indelungat, pe parcursul caruia fiecare etapa a lasat urme si in toponimie. Una dintre caracteristicile toponimelor franceze este vechimea si rezistenta in timp. Fiecare epoca a avut elemente specifice in privinta denominarilor, apelative sau sufixe, care ulterior s-au dovedit a fi vestigii ale umanizarii teritoriului. Cea mai importanta, sub raport toponimic, este perioada cuprinsa intre cucerirea celtica si sfarsitul epocii medievale.
In acest timp, toponimia a fost definitivata, numele de locuri formate ulterior fiind foarte putine, izolate si fara sa formeze un strat relevant. In epoca moderna toponimele franceze s-au format mai ales pe cale oficiala, caracterul natural al denominarilor fiind foarte redus. Pentru fiecare regiune in parte, succesiunea de toponime galice, romane, germanice etc. se comporta ca un veritabil palimpsest, revelator pentru istoria regiunii. O alta caracteristica a toponimiei franceze este abundenta hagiotoponimelor si a toponimelor religioase (vezi mai departe).
