Despre metafizica s-a discutat, se discuta si se va discuta si in viitor la o tensiune ideatica si cu o inversunare polemica pe care alte discipline ale spiritului nu le-au cunoscut, nu le cunosc si nu le vor cunoaste, probabil, niciodata. Unii filosofi o pozitiveaza fara nici o rezerva, altii, desi in linii mari o apreciaza, nu uita, totusi, sa-i aduca si critici si, in fine, altii ii contesta orice merite. Care sa fie explicatia acestei istorii atât de framântate si deschise unui viitor cel putin la fel de convulsionat?
Desigur ca explicatia consta in obiectivele majore pe care aceasta disciplina si-a propus sa le urmareasca, precum si in mijloacele vizate in atingerea scopurilor sale. intreba¬rea de la care ea porneste se poate formula astfel: oare fundamentul insusi a tot ceea ce este coincide el cu "materia" care devine si se transforma? in prelungirea acestei intrebari apare imediat o alta interogatie de natura filosofica: oare principiul de intemeiere a lumii n-ar trebui identificat mai degraba cu ceva imaterial, imobil si etern? Metafizicienii inclina sa raspunda afirmativ la problema pe care o pun. Realitatea "ultima" a lumii, cred ei, este o realitate ideala, suprasen-sibila, "invizibila", de cunoscut numai cu ochii mintii, numai cu sufletul intelectual, numai cu intelectul. Acestei realitati suprasensibile metafizicienii i-au dat numele de fiinta.
