Psihoterapia este arena unde valoarea se intalneste frecvent cu impostura. Asa cum in medicina, alaturi de o medicina stiintifica, exista si una non-stiintifica (de exemplu, bioenergetica), si in psihoterapie, alaturi de o psihoterapie stiintifica, exista si o psihoterapie non-stiintifica. Din pacate, spre deosebire de medicina, deseori psihoterapia nu are curajul sa fie transanta si sa spuna ferm: "asta merge", "asta nu merge" si "asta este istorie", acest lucru ducand la coexistenta pasnica a valorii cu impostura si la contaminarea abordarii stiintifice cu abordari non-stiintifice. Este important sa constientizam insa ca numai o abordare transanta poate asigura dezvoltarea, deoarece ea ne permite sa investim resursele existente in lucrurile care conteaza si sa nu risipim aceste resurse, timpul nostru, al pacientilor si al studentilor nostri in abordari depasite de vremuri; este un semn de respect fata de profesionisti, fata de domeniu si de beneficiarii lui (pacientii) si fata de studenti.
Pana nu demult, din cauza accesului dificil la informatie, furnizorii de psihoterapie din tara puteau face aproape absolut
orice. Unii utilizeaza si astazi metode de psihoterapie care amintesc de ritualuri barbare (de exemplu, proiectia in foc) sau de practicile unei babe cu o bogata experienta de viata. Modelul "guru" este dominant si multi studenti, deprivati informational din cauza stilului propriu (pentru unii, cursul este inca mai important decat sursa bibliografica) sau a unui blocaj informational obiectiv, au fost racolati in "culte psihoterapeutice". Examinati, va rog, lista scolilor de psihoterapie recunoscute de European Association for Psychotherapy si verificati apoi cate dintre ele apar in tratatele stiintifice depsihologie (Gleitman et al., 2000) sau medicina (Kaplan si Sadock, 1998).
