In a II-a jumatate a secolului al VIII-lea, pe drumurile si in targurile tarii de Sus, puteau fi intalniti oameni care, prin infatisare si port, aratau ca nu sunt din partea locului. Erau inalti, spatosi, cu barbi lungi si rasfirate, cu sprancene de culoarea spicului de grau, sub care priveau atent niste ochi albastri si reci, incaltati cu cizme mari, din piele de calitate buna, imbracati cu camasi inflorate, lungi, ce cadea peste pantaloni negri si incinsi cu o cingatoare frumos impletita, din lana colorata, ale caror capete atarnau pana la glezna cizmei.
Femeile erau vanjoase, rumene, dichisite in fuste viu colorate si bluze cu maneci lungi, stranse la mijloc, imbrobodite cu baticuri viu inflorate. Fetele erau imbracate in sarafane, cu baticuri pe umeri, purtand cozi groase si lungi, in care erau impletite panglici de matase.
Ei puteau fi vazuti pe drumuri, in zilele de iarmaroc, mergand in carute incarcate cu cosuri impletite din tei, ducand mere, fructe uscate si afumate, verdeturi proaspete. Dupa spargerea iarmarocului, ii vedeai cu carutele trase la o carciumioara din marginea targului, unde barbatii cu capul descoperit, facand o inchinaciune larga, sorbeau un pahar-doua de vin, sub privirea tacuta a femeilor care isi asteptau rabdatoare sotii in carute. Din cand in cand, se auzea din carciumiora un inceput de cantec, prelung si trist, in care se jelea soarta unui fugar.
