label Cursuri autorenew 2025-09-29, 16:57
Valorile sunt esentiale pentru definirea asistentei sociale, din moment ce ele sunt recunoscute in literatura de specialitate ca aflandu-se la baza acestei practici, ori constituind cel putin una dintre conditiile sale indispensabile. Valorile reprezinta unul din aspectele particulare ale interactiunii dintre asistentii sociali si clientii lor.

O valoare care se regaseste plenar in campul asistentei sociale este aceea a autoimplinirii, autorealizarii, autodeterminarii, care absoarbe atat potentialul, cat si dezvoltarea, orientand activitatea profesionistului spre viitor, spre scopurile vietii individului, spre cresterea potentialului de dezvoltare a fiecarui individ.

Autodeterminarea centreaza analiza pe individ, dar "il separa prea mult de ceilalti" , in timp ce conceptul de potential plaseaza omul in interiorul "procesului general de evolutie pe aceasta planeta". Cresterea (sau dezvoltarea) reprezinta un alt concept fundamental al teoriei valorilor sociale, care sustine ca individul atinge potentialul maxim numai prin dezvoltare continua.