Formarea si perfectionarea personalului
calendar_month 20 Mai 2011, 00:00
1.1. Rolul primordial al resurselor umane
O parte importanta a vietii o reprezinta munca noastra. Aceasta se desfasoara in cadrul unei organizatii care reprezinta un sistem de lucru construit in asa fel incat sa satisfaca doua cerinte:
- de a exista si de a opera ca o unitate de sine statatoare;
- de a se completa cu mediul inconjurator, receptand intrari in lumea inconjuratoare si cred iesiri cu valoare adaugata.
Aceasta “cutie neagra” care permite realizarea concomitenta a celor doua cerinte, presupune existenta unor combinari sistematice de oameni, resurse (materiale si financiare) si informatii cu scopul de a indeplini sarcinile direct legate de organizarea intreprinderii.
Completand abordarea sistematica cu viziunea manageriala, putem descrie managementul unei organizatii ca o balanta complexa intre trei sisteme: piata, sistemul economic si sistemul social reprezentat de angajatii firmei si nevoile lor.
Dar, indiferent de modul de abordare al acestei resurse, nu trebuie sa uitam nici un moment caracterul specific uman al acesteia. Spre deosebire de celelalte resurse, care prezinta in principiu doua mari caracteristici: cantitativa si calitativa, omul prezinta mult mai multe.
Dezvoltarea economiei si a tehnicii, transformarea rapida a mediului social al intreprinderii, cresterea responsabilitatii sociale si a mobilitatii resurselor umane, schimbarea psihologiei industriale, sunt doar cateva aspecte care evidentiaza importanta resurselor umane pentru organizatie.
Nu trebuie uitat niciodata ca in cadrul unei organizatii resursa umana trebuie sa aiba tot atatea “drepturi” cat si celelalte resurse.
Resursele umane trebuie astfel gestionate, incat sa devina factorul “motor” al progresului, al unitatii conduse.
In centrul tuturor afacerilor sta omul. Toate celelalte resurse, terenuri, cladiri, mecanisme, utilaje, autovehicule sau bani sunt doar de importanta secundara. Fara oameni nu se pot face afaceri. Afacerile nu au alt scop decat sa serveasca nevoilor oamenilor.
Desigur, oamenii au roluri diferite in cadrul unei afaceri si au multe legaturi cu alte afaceri. Oamenii sunt angajatii unei afaceri. Uneori ei sunt managerii acesteia, alteori sunt furnizori, clienti, creditori, debitori si deseori sunt actionari ai unei initiative. In mod frecvent insa, ei pot avea toate aceste atribute la un loc.
Desi s-a recunoscut ca “omul se afla in centrul intreprinderii”, se constata ca putine organizatii acorda o suficienta atentie acestui fapt, obiectivul acestora fiind, mai degraba, rentabilitatea pe termen scurt sau mediu. In prezent, succesul organizatiilor rezulta, indeosebi, din angajarea eficienta a resurselor umane. Omul simte, actioneaza, reactioneaza in diferite moduri.
Este cunoscut insa faptul ca, pentru a putea realiza un lucru, trebuie sa detii “triunghiul de aur” (sa stii, sa poti, sa vrei). Rolul primordial al resurselor umane la scara intregii societati se regaseste si la nivelul firmei, fapt recunoscut si argumentat de numerosi oameni de stiinta din diferite tari.
Principalele elemente care demonstreaza sunt urmatoarele :
a) Forta de munca este singura creatoare de valoare de intrebuintare. In fapt, firma reprezinta celula economica de baza a societatii in care se creeaza de catre oameni, produse si servicii.
b) Resursa umana este singura creatoare, nu numai sub aspect economic, ci si sub aspect spiritual, stiintific. Generarea de noi idei concretizate in produse, tehnologii, metode de conducere, solutii organizatorice noi, este apanajul exclusiv al omului.
c) Eficacitatea utilizarii resurselor materiale si informationale depinde intr-o masura hotaratoare de resursele umane. Practica activitatii economice releva, nu putine situatii, cand intreprinderea, inzestrata la fel tehnic – financiar si informational sau la niveluri foarte apropiate, obtine performante economice sensibil diferita.
Noutati