Dar, termenul de “stat” nu coincide pe deplin cu declaratiile de independenta ari cu extinderea recunoasterii internationale asupra acestora. Dupa trecerea unui deceniu de constructie nationala s-au conturat o serie de modele distincte de evolutie
. Aproape toate natiunile titulare au monopolizat implicit sau explicit proiectul constructiei nationale, atribuindu-si astfel, noi prerogative. De exemplu, fiecare natiune titulara a atribuit limbii materne statutul de limba oficiala, desi nu intotdeauna prin excluderea altor limbi din practica curenta. Si totusi, ar fi exagerat sa sustinem ca noile state sunt pe de-a intregul “etnice”.
Noile lor structuri statale denota multitudini de elemente, printre care putem vedea atat “civice”, cat si “etnice”.
U.R.S.S. s-a mandrit mult timp cu caracterul sau de stat multinational, cu sute de grupuri etnice, populand laolalta imensele sale intinderi.
Sintagma de politica nationala a fost lansata de Lenin, preluata de Stalin si a devenit consacrata in timp. Aceasta expresie are un continut ambiguu, care i s-a acordat de la o perioada la alta de catre conducerea sovietica. in ansamblu, la exprima, mai degraba, un compromis intre obiectivele finale ale regimului fata de nationalitati – asimilarea si nevoia de a formal respectarea drepturilor lor la autodeterminare.
Prin urmare, era o formulare diplomatica, menita sa tina cont atat de scopurile ultime ale comunismului, cat si de susceptibilitatile nationale existente.
