Viata psihica a individului se exprima ca o unitate a fenomenelor subiective cu manifestarile de conduita. In interactiunea individului cu realitatea iau nastere, pe de o parte, fenomene subiective, in marea lor majoritate procese reflectorii, iar pe de alta parte, manifestari comportamentale, ca si veriga activa a carei forma concreta este data de calitatea reflectarii.

Unitatea functiilor psihice cu actele comportamentale indreptateste utilizarea termenului de psihocomportament pentru a indica viata sau activitatea psihica in ansamblu si pentru a sublinia unitatea dintre receptie si decizie, dintre cunoastere si actiune, dintre constiinta si activitate.

In structura si formele sale de manifestare un anumit comportament sau o anumita conduita a individului depinde de natura si caracteristicile stimulilor care-l provoaca, ca si de particularitatile persoanei respective. Raspunsurile motrice ale indivizilor sunt si ele manifestari psihice, raspunsuri la stimuli. De natura stimulilor si a insusirilor de personalitate, ca si de particularitatile lor, depinde formarea unui anumit comportament psihomotor.

Lafon defineste psihomotricitatea ca fiind "Rezultatul integrarii interactiunii educatiei si maturizarii sinergiei si conjugarii functiilor motrice si psihice nu numai in ceea ce priveste miscarile, dar si in ceea ce le determina si le insoteste – vointa, afectivitatea, nevoi si impulsuri".
Fundamentarea psihologico-teoretica a psihomotricitatii a fost facuta in mod deosebit de autorii de limba franceza.