Prin potentialul sau, atat natural cat si antropic, statiunea Vatra Dornei, respective depresiunea Dornelor, se impune atat pe plan national cat si international, aflandu-se in acelasi timp printer principalele zone turistice ale Romaniei.
Disciplinele stiintifice ce au ca obiectiv de cercetare activitatea turistica sunt variate, de la economia si organizarea turismului, la marketing in turism, de la statistica si strategie in turism la geografia turismului.
Prezenta lucrare, cu titlul „Strategii de dezvoltare a turismului privind statiunea Vatra Dornei (dupa 1989)”, urmareste sa prezinte potentialul turistic natural si antropic, valorificarea lui la ora actuala, cat si premisele si directiile strategice de dezvoltare in acest aval. Proiectele concepute in acest sens, s-au realizat si au fost gandite in functie de elementele naturale, antropice, sociale, economice ce stau la baza functionarii activitatii turistice in statiunea Vatra Dornei dar si in arealul apropiat.
In vederea obtinerii informatiilor necesare intocmirii acestei lucrari, a fost necesara deplasarea in avalul depresiunii Dornelor si respectiv statiunea Vatra Dornei. in acest sens am luat contact cu diferite institutii cat si cu birouri din cadrul acestora, respectiv Primaria municipiului Vatra Dornei prin Departamentele de Dezvoltare Strategica si Integrarea Europeana dar si Serviciul de Promovare si Dezvoltare a Turismului si Salvamont.
Cuprins
Introducere...3
Cap. I. Potentialul Turistic Al Romaniei ...5
1.1. Definire (Potential, Componente)...5
1.1.1. Potentialul Turistic Natural Al Romaniei...7
1.1.2. Potentialul Turistic Antropic...20
1.2. Baza Materiala A Turismului...30
1.3. Infrastructura Turistica...31
Cap. Ii. Strategia De Dezvol...35
2.2. Tipuri De Strategii...39
2.3. Strategia Produsului Turistic...42
2.3.1. Caracteristicile Produsului Turistic...44
2.3.2. Tipuri De Produse Turistice...45
2.4. Distributia Produsului Turistic...47
2.5. Promovarea Produsului Turistic...51
Cap. Iii Prezentarea Statiunii Vatra Dornei...54
3.1. Prezentare Generala...54
3.2. Potentialul Turistic Al Depresiunii Dornelor....60
3.3. Infrastructura Turistica Din Depresiunea Dornelor...75
3.4. Baza Materiala Turistica Din Depresiunea Dornelor...
Cap. Iv. Directii Strategice De Dezvoltare si Perfectionare a Activitatii Turistice...96
4.1. Premise...96
4.2. Directii Strategice De Dezvoltare...97
4.3. Directii De Perfectionare A Activitatii Turistice...101
4.3.1. Protectia Mediului Natural...101
4.3.2. Promovarea Ofertei...104
4.4. Turismul Rural si Agroturismul in Depresiunea Dornelor...105
4.4.1. Evolutia Turismului Rural...110
4.4.2 Structura Produsului Agroturistic...113
4.5. Efectele Sociale Ale Dezvoltarii Activitatii Agroturistice in
Zona Dornelor...121
Concluzii...126
Bibliografie...128
STRATEGII DE DEZVOLTARE PRIVIND STATIUNEA VATRA DORNEI(DUPA 1989)
label
Lucrari de diploma
calendar_month
2009-12-11, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:57
history_edu
studentie.ro