Traind intr-o perioada in care omul „modern” inclina din ce in ce mai mult spre cele lumesti, neexistand aproape nici o cale de a ajunge la o comunicare cu Dumnezeu prin intermediul Bisericii, si avand tot ceea ce este mai scump pe lume este reprezentat de lucrul material, pentru ca lumea pune baza pe ceea ce este la vedere, pe ceea ce se simte si nimic din ceea ce este spiritual este luat in deradera ca fiind ,,demodat’’.
In acest context care nu este favorabil, noi avem datoria de a fi cat mai fermi si mai transanti asupra tuturor problemelor care se vor ivi, de a apara dreapta credinta ortodoxa si de a pune adevarul revelat intr-o lumina autentica, raspunzand prompt la problemele sociale si culturale ale vremurilor noastre.
Lucrarea aceasta avand ca temelie Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, izvoarele revelatiei dumnezeiesti, se vrea a aduce un raspuns la multe probleme pe care crestinul le intalneste in vietuirea sa, in drumul sau pamantesc, pe care trebuie sa-l faca si sa-l duca la bun sfarsit, pentru ca la capatul sau sta si ne este pregatita „ plata” pentru ceea ce am facut in aceasta lume.
Aceasta lucrare prezinta importanta personalitatii marelui Ierarh Grigorie Teologul sau de Nazianz, mesajul predicilor si operei sale precum si actualitatea sa in invataturile Bisericii Ortodoxe.
Activitatea predicatoriala a Sfantului Grigorie de Nazianz
label
Proiecte
calendar_month
2009-11-25, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:57
history_edu
studentie.ro