Societatea Natiunilor, creata dupa primul razboi mondial a reprezentat expresia unei aspiratii si setea omului de dreptate si incredere in puterea ratiunii de a invinge. Prima conflagratie mondiala, considerata o calamitate fara egal din vremea invaziilor barbare a produs importante pagube materiale si pierderi de vieti omenesti. In 1935, Vespasian V. Pella calcula ca numarul anilor de razboaie intrece cu mult pe cel al anilor de pace2, iar Mircea Malita afirma ca istoria societatii omenesti ar putea fi rescrisa si regandita nu ca o istorie de lupte, ci ca un sir neintrerupt de negocieri.

Presedintele american Wodrow Wilson a fost puternic stapanit de ideea infiintarii unei Societati a Natiunilor „ca organism international al ratiunii si justitiei”, care sa fie capabila sa realizeze pacea universala, sa reglementeze pe cale politica orice diferend dintre statele membre. Wilson a manifestat atata incredere si optimism in infiintarea si eficienta acestui organism, incat nu-si punea problema ca propunerea sa ar putea fi respinsa sau ar putea fi privita cu rezerve. Eficienta morala conferita Societatii Natiunilor parea insa insuficienta pentru a solutiona eventualele diferende dintre statele membre.



Pactul Societatii Natiunilor aprobat la 28 aprilie 1919 prevedea crearea Societatii Natiunilor, precum si a organismelor acesteia: Adunarea, Consiliul si Secretariatul permanent. Pactul, care nu interzicea razboiul, stabilea conditiile in care acesta putea fi declansat, modul de reglementare a diferendelor dintre state, precum si sanctiunile pentru cei care incalcau prevederile sale.

Opinia publica mondiala a fost entuziasmata de crearea Societatii Natiunilor. Dupa elaborarea Pactului, pe adresa Consiliului au sosit numeroase scrisori cu propuneri, sugestii, recomandari din partea unor state, organizatii, personalitati. Se credea ca intelegerea intre popoare va fi atat de rapida si totala, incat va fi necesara chiar o limba universala, care sa inlocuiasca engleza si franceza. in acest scop in 1921 s-a intrunit la Praga Congresul International Esperanto, iar alte doua intruniri in acelasi an la Rio de Janeiro si Viena cereau prin rezolutii si apeluri sa se adopte o limba internationala.