Pentru a putea explica necesitatea colaborarii si apararii comunitatilor umane trebuie sa mentionez faptul ca omul, ca fiinta sociala s-a dezvoltat intr-o varietate de structuri sociale mai mari sau mai mici. Astfel atat la nivel individual cat si la nivelul comunitatilor, raporturile sunt fie de cooperare, fie conflictuale; in ambele cazuri oamenii actioneaza potrivit intereselor lor de securitate. Securitatea individului si a comunitatii din care fac parte reprezinta o necesitate obiectiva rezultata din contactul permanent dintre oameni, din faptul ca nici acestia si nici comunitatile de care apartin nu sunt si nu pot fi izolate perfect.

Oprindu-ne doar la conflictele armate, statisticile arata ca in 5600 de ani de istorie a omenirii au avut loc peste 14 520 de razboaie cunoscute din surse sigure, iar in aceste aproape sase milenii au existat doar 292 de ani de pace. Desi dupa 1945 recurgerea la forta armata a fost interzisa in mod imperativ, in perioada postbelica au avut loc peste 130 de conflicte care au antrenat 83 de tari.



Cu ajutorul acestor statistici putem afirma ca “nu se poate concepe devenirea natiunilor fara razboaie. Prin ele ajung natiunile la constiinta fortei lor, prin ele isi delimiteaza conturul in lume. O natiune se verifica prin razboi. Atat timp cat un popor n-a purtat un razboi de agresiune, el nu exista ca factor activ al istoriei”.

Astfel considerate de unii ca fiind un mod de incercare a natiunilor, si in consecinta, ca factor de progres si evolutie a comunitatilor umane, razboaiele au avut, in acelasi timp, consecinte dezastruoase materializate in pierderi umane si materiale considerabile. Acest lucru a tras un semnal de alarma in secolul XX, lucru ce a determinat aparitia unor organisme internationale de aparare inter-statale, in cazul de fata Alianta Nord-Atlantica.