Decizia de investitii si strategia economica

label Proiecte autorenew 29 Sep 2025, 17:01
Mediul cert nu exista in realitate. Construirea unor modele deterministe, pe supozitia ca fluxurile financiare viitoare sunt certe, are doar un caracter explicativ. Aceste modele usureaza intelegerea fenomenelor financiare, care vor fi studiate apoi in situatii mult mai apropiate de realitate.

Intr-un mediu economic-social determinist se presupune cunoasterea apriori si certa a ratei dobanzii si a fluxurilor monetare viitoare ale proiectelor de investitii. Variatiile posibile ale ratei dobanzii si riscul de activitate defectuoasa, respectiv de atingere a pragului de rentabilitate sau de a deveni insolvabila si de a intra in faliment, nu sunt luate in calculul de fundamentare a eficientei investitiior.

Ipoteza este deci foarte restrictiva si fara sanse de a se confirma in practica economica. De aceea, fundamentarea deciziei de investitii in mediul cert are mai mult un caracter teoretic, de intelegere a instrumentelor esentiale de analiza a proiectelor de investitii. In fapt, este vorba de utilizarea calculului actuarial in a selectiona proiectele de investitii sau portofoliile de proiecte care maximizeaza averea investitorilor de capital si deci maximizeaza valoarea intreprinderii. Conceptele de rata a dobanzii, ca rata de rentabilitate fara risc (Rf) si de valoare actuala neta (VAN) sunt deci in centrul analizei in mediul cert.

In al doilea rand, investitorii de capital opereaza pe o piata financiara perfecta, respectiv o piata perfect concurentiala si fara impozit. Fiscalitatea nu influenteaza provenienta capitalurilor si deci nu exista economie de impozit. De asemenea, nu se percep costuri de tranzactie, iar rata dobanzii la plasamentele bancare este egala cu cea a creditelor acordate.